Printre acestea se numără reducerea rentabilității procentuale garantate pentru anumite investiții ale operatorilor, eliminarea anumitor mijloace fixe din baza de calcul a tarifelor, eliminarea taxei de concesiune și a impozitului pe monopol din calculul tarifelor sau reclasificarea costurilor determinate de cazuri de forță majoră, cum ar fi fenomenele meteo extreme, din necontrolabile în controlabile.
ANRE a stabilit ca prețurile de vânzare către distribuitori a energiei regenerabile produse de persoanele fizice deținătoare de mici centrale producătoare de energie verde să fie aceleași cu prețurile medii cu care operatorii de distribuție au estimat că vor cumpăra de pe piață anul acesta energia necesară acoperirii pierderilor din rețele.
Măsura este pregătită la solicitarea expresă a companiilor de distribuție a electricității, care au arătat că dreptul consumatorilor de a refuza în orice condiții instalarea de contoare inteligente îngreunează procesul de implementare a noului sistem de măsurare a consumului, crește costurile acestuia și "ar induce impresia că sistemul este nesigur".
Potrivit unui proiect de ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), până în 2020, distribuitorii de energie electrică trebuie să instaleze contoare inteligente pentru cel puțin 30% din numărul total de consumatori din România, iar până în 2026 – pentru minim 80%.
Tarifele pentru distribuția energiei la joasă tensiune, nivel la care sunt racordați aproape toți consumatorii casnici de curent electric din România, sunt pregătite să scadă, din ianuarie, cu procente cuprinse între 4% și 9%, ceea ce ar genera reducerea prețului final achitat de clienți.
Costurile de transport și distribuție a energiei electrice reprezintă 40% din prețul final la curent plătit de consumatorii casnici din Capitală, peste media europeană de 32%. Bucureștiul se află pe locul 3 în Europa la ponderea costurilor de rețea în prețul final al gazelor la consumatorii casnici.
Persoanele fizice și firmele care dețin centrale producătoare de energie regenerabilă cu puteri instalate mai mici de 100 kW pe loc de consum, precum și instituțiile de stat care și-au construit capacități de producție de energie verde cu fonduri UE, vor livra gratuit în rețeaua electrică energia produsă, urmând să beneficieze, în compensație, de reducerea tarifelor de distribuție a energiei.
Corectarea consumului de energie înregistrat în mod eronat de către contoarele montate la consumatori se va putea face doar în laboratoare de metrologie autorizate de către Biroul Român de Metrologie Legală, iar operatorii de distribuție a energiei electrice vor fi obligați să le permită clienților să îi însoțească la predarea către laboratoare a respectivelor contoare.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) va efectua o analiză a stării tehnice a rețelelor de distribuție de energie electrică și gaze naturale, prima de la darea în concesiune a acestora unor operatori privați, în urmă cu 12 ani, a declarat vicepreședintele ANRE, Emil Calotă.
Distribuitorul de energie electrică Electrica Muntenia Nord, parte a grupului Electrica SA, a scos la licitație un contract de modernizare a echipamentelor posturilor de transformare din cele 6 județe unde-și desfășoară activitatea, contract estimat la valoarea de 34,93 milioane lei plus TVA și cu termen de execuție de 8 luni de la data atribuirii.
Electrica SA a pierdut luni, în primă instanță, la Curtea de Apel București, procesul prin care solicita anularea unui ordin al ANRE din 2014 care a redus rata reglementată a rentabilității companiilor de distribuție a energiei electrice de la 8,52% la 7,7%, fapt care, ulterior, a dus la diminuarea tarifelor reglementate practicate de distribuitorii de electricitate în raport cu clienții.
Enel Energie și Enel Energie Muntenia vor să-și actualizeze și sistemele informatice prin care își gestionează raporturile cu consumatorii de energie, pentru creșterea gradului de satisfacție al acestora și pentru a nu pierde clienți în favoarea concurenței în urma liberalizării pieței, cele două companii fiind dispuse să plătească cumulat în acest scop aproape 19 milioane lei.
Furnizorul de curent electric și gaze naturale E.ON Energie a atribuit firmei Coface Romania, la jumătatea acestei luni, un contract în valoare de peste 3,29 milioane lei (3,95 milioane lei cu tot cu TVA) de prestări de servicii de recupare amiabilă și în instanță a creanțelor companiei energetice, serviciile respective putând fi și subcontractate de compania câștigătoare.
Consumatorii au suportat pe facturile de curent electric pierderi de energie din rețelele de distribuție de peste 1 miliard de euro în perioada 2010-2013. În acest interval, tariful mediu de distribuție s-a majorat cu peste 13%, facturile fiind încărcate atât cu aceste pierderi, cât și cu investițiile realizate de distribuitori tocmai în scopul reducerii pierderilor, investiții ce s-au dovedit ineficiente, afirmă Curtea de Conturi.
Electrica SA vrea să vândă filialelor sale de distribuție, cu profit de 5% față de valoarea de inventar, un sistem de citire automată a contoarelor de curent electric, avantajul acestui aranjament fiind, potrivit companiei-mamă, acela că distribuitorii din grupul Electrica își vor putea recupera costurile investiției prin tariful de distribuție practicat în relația cu consumatorii de energie și inclus pe facturile de curent electric ale acestora.
În prezent, ANRE nu poate reduce și nici majora tarifele specifice de distribuție cu mai mult de 10% pe an, plafonul anual fiind de 7% în cazul tarifului mediu ponderat.